www.animaetanimus.ro |
In ochii
angajaţilor, CEO-ul este un fel de supererou. Ce-i drept, nu poartă pelerină,
însă lasă impresia că este cel care va salva situaţia, oricât de complicată ar
fi. Dar în spatele acestei imagini ideale se află realitatea: un CEO nu
are puteri supraomeneşti, este tot un om, dar unul cu mari responsabilităţi.
Tocmai de aceea, în astfel de cazuri, o schimbare în carieră (după ce şi-a
încheiat mandatul la conducerea unei companii, spre exemplu) este un moment de
cumpănă. Oare în cazul reconversiei profesionale a unui CEO este valabilă
zicala: „Cu cât cazi de la o înălţime mai mare, cu atât doare mai tare”?
Dintre toate
testele la care este supus un CEO, recuperarea după ce a pierdut această
funcţie − fie că i s-a încheiat mandatul, fie din alte cauze − este unul dintre
cele mai dificile şi mai dureroase. Dar − nu-i aşa? − un adevărat lider se
ridică, îşi scutură praful de pe haine şi renaşte din propria-i cenuşă. Cel
puţin aşa tindem să credem.
Într-adevăr,
unii au reuşit. De exemplu, Jamie Dimon a fost înlăturat de la Citigroup, apoi
a devenit CEO-ul JPMorgan Chase. Similar, fostul şef al grupului Coca-Cola,
Steve Heyer, a fost desemnat la conducerea Starwood Hotels. Şi să nu-l uităm pe
Donald Trump, care a reuşit să îşi revină după două probleme financiare majore,
iar acum mogulul imobiliar ocupă fotoliul de la Casa Albă.
Dar,
potrivit unui studiu realizat de Harvard Business Review, care a analizat
450 de schimbări de CEO între 1988 şi 1992 în cadrul companiilor listate pe
bursa din America de Nord, doar 35% dintre CEO au reuşit să ocupe o altă
poziţie cu rol executiv după ce au plecat de la conducerea unei organizaţii.
Pe de altă
parte, 22% au făcut un pas în spate în carieră şi au devenit consultanţi sau
analişti în alte companii din industria în care aveau expertiză sau au obţinut
o poziţie într-un consiliu de administraţie. Ceilalţi au pus punct vieţii
profesionale şi s-au pensionat.
De ce
clachează un CEO şi cum se poate pregăti psihic
Dar de ce
unii nu şi-au mai putut reveni după ce au încheiat o etapă profesională la
nivel înalt? Studiul realizat de Harvard Business Review relevă că cei mai
mulţi dintre ei au tendinţa să se învinovăţească mai mult decât e cazul şi văd
situaţia ca pe un eşec. Mai mult, adesea nu găsesc motivaţia psihologică să
meargă mai departe şi să se reconvertească profesional.
GeorgeChiriacescu, psiholog şi psihoterapeut adlerian, atrage atenţia asupra faptului
că munca reprezintă una dintre sarcinile fundamentale în existenţa unui
individ. Iar „carieriştii”, categorie în care intră CEO-ii şi managerii de top,
au o structură psihologică bazată pe o înaltă valorizare personală din
perspectiva succesului profesional, o atitudine competitivă şi caută provocări
care să îi stimuleze.
„Dacă este
vorba despre situaţii în care au pierdut o confruntare sau nu îşi doreau o
schimbare de carieră ori de companie, atunci este foarte posibil ca un asemenea
eveniment să aducă cu sine o stare psihică negativă, cu tot ce implică aceasta,
de la nivelul emoţional până la cel comportamental”, spune George Chiriacescu.
În astfel de
cazuri este recomandat să apeleze la ajutor specializat în loc să încerce să
reprime emoţiile negative, care reprezintă ceva perfect natural. „Nu există un
vaccin care să ne ferească de stările emoţionale. Intensitatea cu care este
resimţită o stare de asemenea natură este dată de stilul de viaţă al
individului şi de personalitatea sa. Aceste lucruri nu se rezolvă nici peste
noapte şi nici în manieră autodidactă”, mai spune psihologul.
Un CEO care
nu vrea să cadă în această capcană se poate pregăti din timp pentru un astfel
de scenariu, din punct de vedere psihologic, ca să îşi înţeleagă propriile
resorturi, modul în care se raportează la lume şi scopurile pe care le are în
viaţă.
„Recomandarea
mea este ca procesul psihoterapiei să nu fie legat exclusiv de perioadele de
criză, pentru că se lucrează mult mai greu atunci. Dacă o persoană este cu
adevărat interesată să se cunoască în ideea de a colabora mai bine cu cei din
jur şi astfel, momentele inerente de criză care apar în viaţă să fie abordate
cu o mai bună stare de spirit, poate încerca un program de analiză a stilului
de viaţă în cabinetul de psihoterapie. Aici descoperă care îi sunt mecanismele
de coping care chiar să funcţioneze pentru sine: hobby-uri, relaţia cu familia,
cu grupul de prieteni etc.”, explică psihologul.
Variante
pentru reconversia profesională
Odată
pregătită psihic, persoana în cauză trebuie să îşi evalueze opţiunile. Daniela
Necefor, Managing Partner, Total Business Solutions, spune că un manager de top
sau un CEO care a ocupat ani buni această funcţie, aflat într-un moment de
răscruce al carierei sale, are trei variante de a-şi continua cu succes viaţa
profesională.
Prima dintre
ele este să se îndrepte către aria sa de specializare şi expertiză în cadrul
unei alte companii, a doua este să avanseze în ierarhia profesională pe o
poziţie de General Manager şi a treia să-şi valorifice educaţia, experienţa,
expertiza şi potenţialul aptitudinal pentru a construi un business.
„Problema
cea mai importantă este că, în acest stadiu al carierei, persoana respectivă e
confuză şi nu ştie în ce direcţie să se îndrepte, motivul fiind acela că de
foarte mulţi ani nu a mai fost pusă în situaţia de a-şi căuta activ un job.
Tocmai de aceea are nevoie de consultanţă specializată pe piaţa muncii. În
această situaţie poate apela la un anumit tip de serviciu, anume Managementul
Carierei / Career Coach”, spune Daniela Necefor.
Ea
precizează că, în primul rând, un astfel de serviciu poate îndruma o persoană
care se află în această situaţie către realizarea unui CV competitiv,
publicarea lui pe reţelele de socializare profesionale, prezentarea cu succes
într-o sesiune de interviuri atât structurate, cât şi nestructurate, realizarea
unui profil psihologic şi prezentarea candidaturii unor potenţiali angajatori.
Un consilier în carieră se implică activ în căutarea unui nou job potrivit
pentru clientul său, iar perioada de consiliere este de obicei cuprinsă între
trei şi șase luni, dar poate fi extinsă dacă e nevoie.
Daniela
Necefor subliniază că mulţi dintre CEO şi managerii de top care vor să se
reconvertească provesional se axează către domeniul în care au activat, pentru
că îl cunosc foarte bine şi ştiu că pot obţine performanţă. Vestea bună e că
şansele lor de reangajare sunt mari, mai ales dacă realizările pe care le-au
obţinut sunt notabile, dacă au relaţionat excelent la orice nivel ierarhic şi,
un alt aspect deloc de neglijat, dacă, bunăoară, contextul socioeconomic
permite acest lucru.
Cea mai mare
provocare şi paşii de urmat
Ana Nicoleta
Zafiu, Consilier în Carieră, CareerInvest, spune că marea provocare pentru
reconversia profesională a unui CEO sau a unui manager de top este clarificarea
cu privire la obiectivele profesionale pe termen scurt şi mediu. Pe de altă
parte, provocările întâmpinate de un astfel de candidat depind de ruta
profesională pe care o alege pentru viitor.
„Dacă acea
persoană decide să rămână în acelaşi domeniu de activitate, dar să
experimenteze alt rol profesional, schimbarea nu este radicală, astfel încât
acest proces este mai uşor de gestionat. În schimb, dacă se optează pentru o
activitate total diferită, provocările sunt notabile. Însă, în ambele situaţii,
motivaţia joacă un rol fundamental”, susţine Ana Nicoleta Zafiu.
Totodată, un
CEO sau un manager de top întâmpină constant provocări, astfel încât ele de
obicei nu reprezintă un factor care să-i blocheze. Iar, dacă reuşesc să
perceapă reconversia profesională ca pe o nouă provocare, atunci şansele de a
găsi un nou job care să îi satisfacă dorinţele sunt foarte mari. „Un
profesionist valoros, care are o stimă profesională ridicată, va găsi de
fiecare dată alternative care să-l avantajeze şi să-l ajute să se dezvolte în
continuare”, spune Ana Nicoleta Zafiu.
Cât despre
rolul consultantului în carieră, acesta ajută persoana respectivă să obţină o
viziune clară în raport cu factorii care i-a determinat să ia în calcul
varianta reconversiei profesionale. Totodată, îi oferă sprijin pe următoarele
direcţii: evaluarea situaţiei profesionale actuale, conştientizarea atuurilor
profesionale, facilitarea procesului de luare a unei decizii cu privire la
traseul profesional, elaborarea unui plan de carieră şi stabilirea strategiilor
de implementare a respectivului plan.
Iar, dacă
după mulţi ani de management există dorinţa de a face o schimbare radicală,
atunci există întotdeauna varianta de a transforma un hobby într-o sursă de
venit. „Indiferent de alegere, experienţa profesională de până în acel moment
se dovedeşte foarte utilă, chiar dacă, într-un fel sau altul, contextul
profesional se schimbă”, încheie Ana Nicoleta Zafiu.
Sursa: Cariereonline.ro