In ultimele zile subiectul hartuirii sexuale este analizat din toate punctele de vedere in intreaga lume, dupa aparitia celebrului caz de la Hollywood.
Am
stat de vorba cu psihologul clinician si psihoterapeutul adlerian
George Chiriacescu si am incercat sa clarificam care este punctul din
care se poate vorbi despre hartuire sexuala, dar si care este portretul
robot al celor care agreseaza.
"Exista o diferenta legata de
definirea personala sau la nivelul bunului simt comun, despre ce
inseamna hartuire sexuala si ce se regaseste, de exemplu in codul penal,
unde se face referire la existenta repetitiei actului si este legata de
solicitarea unor favoruri de ordin sexual drept conditie pentru alte
beneficii.
Practic, chiar daca a existat un singur eveniment, iar
el s-a produs intre oameni care nu se cunosc, in locuri care pot fi
publice si nu implica conditionarea unui beneficiu ulterior, el poate fi
perceput de individ ca fiind hartuire", a declarat psihologul pentru Ziare.com.
In
multe cazuri, cei care hartuiesc se ascund in spatele unui flirt,
acesta fiind un alt aspect pe care il lamureste specialistul.
"Si
aici este vorba tot de definitia personala. Sunt indivizi, femei sau
barbati, care isi doresc sa fie abordate mai 'dur', 'mai pe fata' si,
evident, cele care dispretuiesc acest tip de comportament. Probabil
diferenta este data de modul in care il percepi pe cel care vine cu
aceste avansuri, plus faptul de a te pune pe un picior de inferioritate,
de te simti rusinat sau chiar in pericol.
Ce este de retinut
este faptul ca si acele persoane care sunt adeptele unui comportament
mai fara perdea, daca sunt abordate de persoane care le repugna, se pot
simti la fel de hartuite.
In general, sentimentul de a fi hartuit
este dat de o serie de emotii negative, de depreciere si injosire,
eventual, spaima resimtite de un individ in urma unor avansuri cu tenta
sexuala, verbale, fizice sau atitudinale", a punctat George Chiriacescu.
Evenimentele
de la Hollywood au dus la crearea campaniei #metoo, un hashtag folosit
de femeile care au povestit cum au fost hartuite sau abuzate. Pe langa
oamenii care le-au sustinut pe acestea au existat si persoane care s-au
intrebat de ce au ales sa taca pana in acest moment.
"Frica si
rusinea sunt cel mai des intalnite justificari. Iar pe langa acestea
sunt si acele opinii, explicite sau nu, ca ceea ce li se intampla este
ceva normal si poate chiar sa se astepte la asa ceva. Din pacate, tipul
acesta de ganduri vin dintr-o atitudine fata de femei care a fost
perpetuata pana de foarte curand in toata Europa, iar la noi inca exista
explicit in foarte multe medii sociale", considera specialistul.
Am discutat cu psihologul despre cum este afectata o femeie care are parte, multa vreme, de hartuire sexuala la locul de munca.
"Stima
de sine are la baza un sentiment de valoare personala care este dat si
de modul in care te percep cei din jur. Desigur, este foarte important
ca aceasta sa nu se bazeze exclusiv pe acest lucru, dar nu se poate
ignora impactul pe care il are asupra individului. Starile neplacute, in
functie de stilul persoanei, de felul si intensitatea atitudinilor care
ranesc, pot varia de la stari de nervi sau tristete, pana la depresii
majore, atacuri de panica, alte tulburari somatoforme, manifestari
excesive ale furiei, consum de alcool sau alte substante, tulburari de
ordin alimentar", a sustinut George Chiriacescu.
Despre cei care
hartuiesc sexual, specialistul spune ca pe langa cei cu anumite
tulburari de personalitate, gen borderline, antisociala, narcisica, unde
trasaturile unei persoane ce poate sa hartuiasca sunt evidente,
predispusi la acest timp de comportament sunt toti cei care nu au
dezvoltat empatia fata de cei din jur sau aceasta este foarte limitata
la anumite persoane sau grupuri.
"Ce este important de subliniat
este ca cei ce hartuiesc femei au fost la randul lor crescuti si educati
de alte femei, care poate si ele au fost hartuite si umilite la randul
lor, iar acestea nu au reactionat. Astfel, acestia au perceput ca fiind
normal un asemenea comportament.
Mitul barbatului puternic care
ia ce isi doreste, cand iti doreste, nu cere, nu se milogeste, care nu
se lasa impresionat de nimic, se regaseste foarte viu si este foarte
valorizat. Desigur, aceasta atitudine pusa in aplicare fara limite,
poate duce si la asa ceva.
Paradoxal, fiecare hartuitor are minim
o femeie in jurul lui pe care o fereste si apara de altii asemenea lui
(mama, fiica, sora), dar nu vede legaturi de cauzalitate intre aceste
comportamente sau similitudini si nici nu devine empatic cu restul
femeilor din viata lui", a continuat acesta.
Inclusiv in Romania
reactiile au fost foarte puternice referitor la aceasta campanie, fiind
multe persoane, chiar publice, care au vorbit despre hartuirea sexuala.
"Romanii
au o relatie 'buna' cu abuzurile de orice fel. Exista o asteptare
generala ca cei mai puternici sa ii umileasca pe cei slabi. Vocile care
se ridica acum, femeile care au inceput sa isi ia apararea sunt doar un
semn al normalizarii, dar mai este foarte mult pana la a deveni o regula
de educatie in familie. La noi a fi pus la locul tau, a accepta ca nu
ai drepturi daca faci parte dintr-un grup social sau apartii unui anumit
sex sunt lucruri invatate de mic acasa, in familie, in comunitate.
Este
important ca acest lant sa se rupa, educatia in cadrul familiei trebuie
sa aiba la baza principii precum: colaborarea, intelegerea empatica a
celui de langa tine si interesul si grija fata de comunitate", a
concluzionat specialistul
George Chiriacescu, psiholog clinician si psihoterapeut adlerian
Lucreaza
in practica privata in Bucuresti, oferind psihoterapie si consiliere
adolescentilor si adultilor, pe teme ce tin de spectrul clinic
(depresii, stari anxioase, atacuri de panica, OCD), dar si pentru
evenimente curente de viata (doliu, divort, pierderea locului de munca,
aparitia unui nou membru in familie). (www.animaetanimus.ro)
www.cabinetpsihoterapiebucuresti.ro
joi, 1 noiembrie 2018
joi, 30 noiembrie 2017
Reconversia profesională a unui CEO: Pașii de urmat pentru continuarea carierei
www.animaetanimus.ro |
In ochii
angajaţilor, CEO-ul este un fel de supererou. Ce-i drept, nu poartă pelerină,
însă lasă impresia că este cel care va salva situaţia, oricât de complicată ar
fi. Dar în spatele acestei imagini ideale se află realitatea: un CEO nu
are puteri supraomeneşti, este tot un om, dar unul cu mari responsabilităţi.
Tocmai de aceea, în astfel de cazuri, o schimbare în carieră (după ce şi-a
încheiat mandatul la conducerea unei companii, spre exemplu) este un moment de
cumpănă. Oare în cazul reconversiei profesionale a unui CEO este valabilă
zicala: „Cu cât cazi de la o înălţime mai mare, cu atât doare mai tare”?
Dintre toate
testele la care este supus un CEO, recuperarea după ce a pierdut această
funcţie − fie că i s-a încheiat mandatul, fie din alte cauze − este unul dintre
cele mai dificile şi mai dureroase. Dar − nu-i aşa? − un adevărat lider se
ridică, îşi scutură praful de pe haine şi renaşte din propria-i cenuşă. Cel
puţin aşa tindem să credem.
Într-adevăr,
unii au reuşit. De exemplu, Jamie Dimon a fost înlăturat de la Citigroup, apoi
a devenit CEO-ul JPMorgan Chase. Similar, fostul şef al grupului Coca-Cola,
Steve Heyer, a fost desemnat la conducerea Starwood Hotels. Şi să nu-l uităm pe
Donald Trump, care a reuşit să îşi revină după două probleme financiare majore,
iar acum mogulul imobiliar ocupă fotoliul de la Casa Albă.
Dar,
potrivit unui studiu realizat de Harvard Business Review, care a analizat
450 de schimbări de CEO între 1988 şi 1992 în cadrul companiilor listate pe
bursa din America de Nord, doar 35% dintre CEO au reuşit să ocupe o altă
poziţie cu rol executiv după ce au plecat de la conducerea unei organizaţii.
Pe de altă
parte, 22% au făcut un pas în spate în carieră şi au devenit consultanţi sau
analişti în alte companii din industria în care aveau expertiză sau au obţinut
o poziţie într-un consiliu de administraţie. Ceilalţi au pus punct vieţii
profesionale şi s-au pensionat.
De ce
clachează un CEO şi cum se poate pregăti psihic
Dar de ce
unii nu şi-au mai putut reveni după ce au încheiat o etapă profesională la
nivel înalt? Studiul realizat de Harvard Business Review relevă că cei mai
mulţi dintre ei au tendinţa să se învinovăţească mai mult decât e cazul şi văd
situaţia ca pe un eşec. Mai mult, adesea nu găsesc motivaţia psihologică să
meargă mai departe şi să se reconvertească profesional.
GeorgeChiriacescu, psiholog şi psihoterapeut adlerian, atrage atenţia asupra faptului
că munca reprezintă una dintre sarcinile fundamentale în existenţa unui
individ. Iar „carieriştii”, categorie în care intră CEO-ii şi managerii de top,
au o structură psihologică bazată pe o înaltă valorizare personală din
perspectiva succesului profesional, o atitudine competitivă şi caută provocări
care să îi stimuleze.
„Dacă este
vorba despre situaţii în care au pierdut o confruntare sau nu îşi doreau o
schimbare de carieră ori de companie, atunci este foarte posibil ca un asemenea
eveniment să aducă cu sine o stare psihică negativă, cu tot ce implică aceasta,
de la nivelul emoţional până la cel comportamental”, spune George Chiriacescu.
În astfel de
cazuri este recomandat să apeleze la ajutor specializat în loc să încerce să
reprime emoţiile negative, care reprezintă ceva perfect natural. „Nu există un
vaccin care să ne ferească de stările emoţionale. Intensitatea cu care este
resimţită o stare de asemenea natură este dată de stilul de viaţă al
individului şi de personalitatea sa. Aceste lucruri nu se rezolvă nici peste
noapte şi nici în manieră autodidactă”, mai spune psihologul.
Un CEO care
nu vrea să cadă în această capcană se poate pregăti din timp pentru un astfel
de scenariu, din punct de vedere psihologic, ca să îşi înţeleagă propriile
resorturi, modul în care se raportează la lume şi scopurile pe care le are în
viaţă.
„Recomandarea
mea este ca procesul psihoterapiei să nu fie legat exclusiv de perioadele de
criză, pentru că se lucrează mult mai greu atunci. Dacă o persoană este cu
adevărat interesată să se cunoască în ideea de a colabora mai bine cu cei din
jur şi astfel, momentele inerente de criză care apar în viaţă să fie abordate
cu o mai bună stare de spirit, poate încerca un program de analiză a stilului
de viaţă în cabinetul de psihoterapie. Aici descoperă care îi sunt mecanismele
de coping care chiar să funcţioneze pentru sine: hobby-uri, relaţia cu familia,
cu grupul de prieteni etc.”, explică psihologul.
Variante
pentru reconversia profesională
Odată
pregătită psihic, persoana în cauză trebuie să îşi evalueze opţiunile. Daniela
Necefor, Managing Partner, Total Business Solutions, spune că un manager de top
sau un CEO care a ocupat ani buni această funcţie, aflat într-un moment de
răscruce al carierei sale, are trei variante de a-şi continua cu succes viaţa
profesională.
Prima dintre
ele este să se îndrepte către aria sa de specializare şi expertiză în cadrul
unei alte companii, a doua este să avanseze în ierarhia profesională pe o
poziţie de General Manager şi a treia să-şi valorifice educaţia, experienţa,
expertiza şi potenţialul aptitudinal pentru a construi un business.
„Problema
cea mai importantă este că, în acest stadiu al carierei, persoana respectivă e
confuză şi nu ştie în ce direcţie să se îndrepte, motivul fiind acela că de
foarte mulţi ani nu a mai fost pusă în situaţia de a-şi căuta activ un job.
Tocmai de aceea are nevoie de consultanţă specializată pe piaţa muncii. În
această situaţie poate apela la un anumit tip de serviciu, anume Managementul
Carierei / Career Coach”, spune Daniela Necefor.
Ea
precizează că, în primul rând, un astfel de serviciu poate îndruma o persoană
care se află în această situaţie către realizarea unui CV competitiv,
publicarea lui pe reţelele de socializare profesionale, prezentarea cu succes
într-o sesiune de interviuri atât structurate, cât şi nestructurate, realizarea
unui profil psihologic şi prezentarea candidaturii unor potenţiali angajatori.
Un consilier în carieră se implică activ în căutarea unui nou job potrivit
pentru clientul său, iar perioada de consiliere este de obicei cuprinsă între
trei şi șase luni, dar poate fi extinsă dacă e nevoie.
Daniela
Necefor subliniază că mulţi dintre CEO şi managerii de top care vor să se
reconvertească provesional se axează către domeniul în care au activat, pentru
că îl cunosc foarte bine şi ştiu că pot obţine performanţă. Vestea bună e că
şansele lor de reangajare sunt mari, mai ales dacă realizările pe care le-au
obţinut sunt notabile, dacă au relaţionat excelent la orice nivel ierarhic şi,
un alt aspect deloc de neglijat, dacă, bunăoară, contextul socioeconomic
permite acest lucru.
Cea mai mare
provocare şi paşii de urmat
Ana Nicoleta
Zafiu, Consilier în Carieră, CareerInvest, spune că marea provocare pentru
reconversia profesională a unui CEO sau a unui manager de top este clarificarea
cu privire la obiectivele profesionale pe termen scurt şi mediu. Pe de altă
parte, provocările întâmpinate de un astfel de candidat depind de ruta
profesională pe care o alege pentru viitor.
„Dacă acea
persoană decide să rămână în acelaşi domeniu de activitate, dar să
experimenteze alt rol profesional, schimbarea nu este radicală, astfel încât
acest proces este mai uşor de gestionat. În schimb, dacă se optează pentru o
activitate total diferită, provocările sunt notabile. Însă, în ambele situaţii,
motivaţia joacă un rol fundamental”, susţine Ana Nicoleta Zafiu.
Totodată, un
CEO sau un manager de top întâmpină constant provocări, astfel încât ele de
obicei nu reprezintă un factor care să-i blocheze. Iar, dacă reuşesc să
perceapă reconversia profesională ca pe o nouă provocare, atunci şansele de a
găsi un nou job care să îi satisfacă dorinţele sunt foarte mari. „Un
profesionist valoros, care are o stimă profesională ridicată, va găsi de
fiecare dată alternative care să-l avantajeze şi să-l ajute să se dezvolte în
continuare”, spune Ana Nicoleta Zafiu.
Cât despre
rolul consultantului în carieră, acesta ajută persoana respectivă să obţină o
viziune clară în raport cu factorii care i-a determinat să ia în calcul
varianta reconversiei profesionale. Totodată, îi oferă sprijin pe următoarele
direcţii: evaluarea situaţiei profesionale actuale, conştientizarea atuurilor
profesionale, facilitarea procesului de luare a unei decizii cu privire la
traseul profesional, elaborarea unui plan de carieră şi stabilirea strategiilor
de implementare a respectivului plan.
Iar, dacă
după mulţi ani de management există dorinţa de a face o schimbare radicală,
atunci există întotdeauna varianta de a transforma un hobby într-o sursă de
venit. „Indiferent de alegere, experienţa profesională de până în acel moment
se dovedeşte foarte utilă, chiar dacă, într-un fel sau altul, contextul
profesional se schimbă”, încheie Ana Nicoleta Zafiu.
Sursa: Cariereonline.ro
marți, 29 noiembrie 2016
Ar trebui ca parintii sa recompenseze cu bani notele copiilor?
Multi parinti recompenseaza notele bune primite de copii cu bani, considerand ca asa ii stimuleaza sa invete bine si pe viitor. Sa fie bine, sa fie rau?
Ziare.com a stat de vorba cu George Chiriacescu, psiholog clinician si psihoterapeut adlerian (www.animaetanimus.ro), iar opinia acestuia este ca practica e una gresita.
"Este o practica de impulsionare si motivare atat de comuna, incat ar parea ciudat sa spui ca nu este benefica. Si totusi nu este deloc bine sa o folosim", explica psihologul.
Daca pe termen scurt rezultatele pot fi benefice, pe termen lung lucrurile stau cu totul altfel, pentru ca se pot trage concluzii gresite depre rolul scolii si al recompenselor materiale, atrage atentia George Chriacescu.
"Pe langa faptul ca recompensa in bani nu are cum sa fie consecinta naturala a invatatului sau performantei in invatatura (nu vorbim aici despre bursele de merit), interesul copilului este deturnat de la scopul real al scolarizarii", afirma psihologul.
Mai mult, parintele va intra intr-o cursa a recompenselor, care, daca nu este sustinuta financiar, va provoca multe tensiuni in cadrul relatiei cu copilul si, in final, o deteriorare a acesteia.
"Este excelent ca, dupa perioade de efort sustinut, incununate de succes, copiii sa fie recompensati cu timp de relaxare, vacante, excursii", explica psihologul, afirmand insa ca nu e cazul ca fiecare nota de 9 si 10 sa devina un motiv de a primi bani.
"Nota este o recompensa in sine. Exista foarte multe discutii despre sistemul de evaluare, despre cat de subiectiv este, si, poate, in anumite cazuri, cat de puternic influentat de catre personalitatea profesorului, dar asta nu face ca nota sa aiba alt inteles", mai explica George Chiriacescu.
Mai exista un pericol, avertizeaza psihologul: copilul sa incerce sa ia note cat mai mari pentru banii primiti, fara sa incerce sa si inteleaga sau sa ii placa ce invata. In asemenea situatii, informatiile vor fi uitate foarte repede, iar procesul de invatare nu fi unul consistent.
Sursa aici.
Ziare.com a stat de vorba cu George Chiriacescu, psiholog clinician si psihoterapeut adlerian (www.animaetanimus.ro), iar opinia acestuia este ca practica e una gresita.
"Este o practica de impulsionare si motivare atat de comuna, incat ar parea ciudat sa spui ca nu este benefica. Si totusi nu este deloc bine sa o folosim", explica psihologul.
Daca pe termen scurt rezultatele pot fi benefice, pe termen lung lucrurile stau cu totul altfel, pentru ca se pot trage concluzii gresite depre rolul scolii si al recompenselor materiale, atrage atentia George Chriacescu.
"Pe langa faptul ca recompensa in bani nu are cum sa fie consecinta naturala a invatatului sau performantei in invatatura (nu vorbim aici despre bursele de merit), interesul copilului este deturnat de la scopul real al scolarizarii", afirma psihologul.
Mai mult, parintele va intra intr-o cursa a recompenselor, care, daca nu este sustinuta financiar, va provoca multe tensiuni in cadrul relatiei cu copilul si, in final, o deteriorare a acesteia.
"Este excelent ca, dupa perioade de efort sustinut, incununate de succes, copiii sa fie recompensati cu timp de relaxare, vacante, excursii", explica psihologul, afirmand insa ca nu e cazul ca fiecare nota de 9 si 10 sa devina un motiv de a primi bani.
"Nota este o recompensa in sine. Exista foarte multe discutii despre sistemul de evaluare, despre cat de subiectiv este, si, poate, in anumite cazuri, cat de puternic influentat de catre personalitatea profesorului, dar asta nu face ca nota sa aiba alt inteles", mai explica George Chiriacescu.
Mai exista un pericol, avertizeaza psihologul: copilul sa incerce sa ia note cat mai mari pentru banii primiti, fara sa incerce sa si inteleaga sau sa ii placa ce invata. In asemenea situatii, informatiile vor fi uitate foarte repede, iar procesul de invatare nu fi unul consistent.
joi, 10 noiembrie 2016
Comunicarea cu copilul cu probleme de greutate
Greutatea copiilor este un subiect delicat, chiar tabu, adesea
parintele nestiind cum sa abordeze tema intr-o discutie cu cel mic.
Chiar si atunci cand considera ca trebuie sa vorbeasca despre asta cu
copilul/adolescentul, nu stie cum sa procedeze, cum sa abordeze
subiectul.
Am gasit recent pe un grup de slabit de pe Internet urmatorul mesaj, legat de o dieta, venit de la o adolescenta de 14 ani. Fata, care cantareste 60 de kilograme (greutatea nici nu e importanta in acest context), se interesa de dieta, dar intreba daca o poate tine luand in considerare varsta sa. In plus, mentiona ea: "nu vreau ca dupa aceea sa am probleme de sanatate".
Cum i s-a raspuns ca e prea tanara sa se gandeasca la regimuri de slabire, fata s-a simtit obligata sa explice si motivul pentru care vrea sa scada in greutate: "Mama imi spune mereu ca sunt prea grasa pentru varsta mea. Stiu ca suna aiurea, dar vreau sa slabesc ca sa nu ma mai jigneasca. Stiu ca zice asta pentru binele meu si ca nu vrea sa ma ingras mai mult de atat.
Dar eu ma simt descurajata de ea; mereu, cand incercam sa tin o dieta anume, nu ma lasa, imi zicea ca sa mananc si uneori ma obliga sa mananc seara, desi eu nu voiam asta. Si apoi tot ea ma face grasa.
Vreau sa dau 7-8 kg jos ca sa fie totul ok si sa nu mai existe certuri si discutii pe baza greutatii mele", asa suna mesajul care a starnit vii reactii, unele dintre ele foarte vehemente la adresa mamei.
Am stat de vorba cu George Chiriacescu, psiholog si psihoterapeut adlerian (www.animaetanimus.ro), pentru a afla daca un astfel de comportament este potrivit pentru un parinte.
"Cand vorbim, in general, de comportamentele parintilor, putem pleca de la premisa ca acolo exista intentii pozitive reale. Exceptand situatiile clinice, parintii vor sa le faca bine copiilor lor. Din pacate, aceasta este o notiune destul de abstracta, ideea de 'bine' se formeaza si se raporteaza la sistemul de valori si la structura de personalitate a fiecarui individ, pe scurt la 'logica sa privata'.
Din acest 'bine' apar tipurile acestea de reactii/comportamente, care, din perspectiva 'bunului simt comun', nu sunt de urmat. Multi dintre adulti folosesc jignirea si batjocura drept factor motivational, iar acest lucru este frumos 'impachetat' in explicatia 'este doar pentru binele tau!'. Din pacate, aceasta metoda este destul de acceptata la nivel social", explica pentru Ziare.com psihologul.
"Esti grasa!"
Cum se ajunge la un astfel de comportament ne-a explicat acelasi specialist: "Mesajele ambivalente date de catre mama 'esti prea grasa'/'nu ai voie sa nu mananci' pot avea la baza o slaba abilitate a mamei de a gestiona nevoia de a fi o 'mama buna' si presiunea social culturala legata de ideea ca femeile TREBUIE sa fie slabe".
Cat despre copilul caruia i se spun astfel de vorbe, acesta se poate retrage in sine, poate dezvolta o anumita vina legata de alimentatie sau chiar fata de conceptul de satisfacere a placerilor.
Potrivit lui George Chiriacescu, copiii care primesc constant acest tip de mesaje din partea adultilor importanti din viata lor pot deveni foarte descurajati, iar asta se poate reflecta chiar in afectiuni la nivelul stomacului (gastrite, ulcer, colon iritabil), ale pielii ori unele la nivel psihic.
In cazuri extreme, se poate ajunge la tulburari de alimentatie, cum sunt anorexia sau bulimia, dar pentru acest lucru este necesar sa existe si alte conditii, a mai explicat pentru Ziare.com psihologul.
Am vrut sa stim in ce fel de adult se va transforma un copil care a avut parte de un astfel de "tratament". Potrivit specialistului, situatia depinde de la un individ la altul: "Pe termen lung, se poate ca, in viata de adult, copilul acum batjocorit sa repete acest tip de comportament cu copiii sai sau sa creasca cu o imagine proasta de sine, dezvoltand un tip de personalitate fragila.
Ce poate fi incurajator este faptul ca nu este obligatoriu sa se intample acest lucru, deoarece pot exista si alti adulti semnificativi in viata lui si care pot veni si cu alt tip de mesaje, pe care adolescentul sa le prefere si sa se conecteze la acestea".
Un astfel de "tratament" sau interactiune, pe termen lung, nu face decat sa duca la acumularea de resentimente, cu toate consecintele negative ce pot aparea de aici.
Calea corecta pentru parinti
Concret, cum ar trebui sa actioneze un parinte daca observa ca greutatea copilului e prea mare? Cum ar trebui sa vorbeasca cu el? Ar trebui sa atace subiectul sau nu?
Potrivit psihologului, este important ca parintii sa urmareasca greutatea copilului, in raport cu varsta si inaltimea, "dar intotdeauna abordand o viziune holistica: ce alimente compun dieta copilului, numarul de mese peste zi, varsta, activitatile fizice, posibile afectiuni hormonale sau de alta natura medicala, care pot duce la un asemenea dezechilibru, istoricul familiei.
Un copil dintr-o familie in care obezitatea este normala, cu 5 mese pe zi, din care 3 sunt gustari consistente cu dulciuri, care nu face miscare, are toate sansele sa devina si el obez".
Si iata atitudinea corecta de abordat: "Copilului este necesar sa i se spuna sa se mentina SANATOS, mesajele de tipul 'esti un gras', obez, sa razi de el sau sa il batjocoresti in public nu ajuta la nimic. Ba chiar pot naste sentimente de inferioritate asa de mari, incat se intra intr-o lupta de putere intre adult si copil, foarte greu de oprit si din care toata lumea are de pierdut, dar mai ales el, copilul".
George Chiriacescu atrage atentia asupra inca unui aspect deloc de neglijat in Romania: "In cultura noastra, notiunea de 'grasa si frumoasa' inca mai exista, iar in mediul rural (si nu numai) inca se mai uita lumea admirativ la copiii mai 'invaliti' (grasi, durdulii - n. red.), nevoia de a fi slab fiind adusa de moda".
Pana la urma, si in acest caz totul porneste de la educatie, atrage atentia specialistul: "Educatia ce are la baza echilibrul si moderatia este o conditie fara de care derapajele educationale apar foarte usor", ajungandu-se la astfel de situatii.
Sursa: Ziare.com
Am gasit recent pe un grup de slabit de pe Internet urmatorul mesaj, legat de o dieta, venit de la o adolescenta de 14 ani. Fata, care cantareste 60 de kilograme (greutatea nici nu e importanta in acest context), se interesa de dieta, dar intreba daca o poate tine luand in considerare varsta sa. In plus, mentiona ea: "nu vreau ca dupa aceea sa am probleme de sanatate".
Cum i s-a raspuns ca e prea tanara sa se gandeasca la regimuri de slabire, fata s-a simtit obligata sa explice si motivul pentru care vrea sa scada in greutate: "Mama imi spune mereu ca sunt prea grasa pentru varsta mea. Stiu ca suna aiurea, dar vreau sa slabesc ca sa nu ma mai jigneasca. Stiu ca zice asta pentru binele meu si ca nu vrea sa ma ingras mai mult de atat.
Dar eu ma simt descurajata de ea; mereu, cand incercam sa tin o dieta anume, nu ma lasa, imi zicea ca sa mananc si uneori ma obliga sa mananc seara, desi eu nu voiam asta. Si apoi tot ea ma face grasa.
Vreau sa dau 7-8 kg jos ca sa fie totul ok si sa nu mai existe certuri si discutii pe baza greutatii mele", asa suna mesajul care a starnit vii reactii, unele dintre ele foarte vehemente la adresa mamei.
Am stat de vorba cu George Chiriacescu, psiholog si psihoterapeut adlerian (www.animaetanimus.ro), pentru a afla daca un astfel de comportament este potrivit pentru un parinte.
"Cand vorbim, in general, de comportamentele parintilor, putem pleca de la premisa ca acolo exista intentii pozitive reale. Exceptand situatiile clinice, parintii vor sa le faca bine copiilor lor. Din pacate, aceasta este o notiune destul de abstracta, ideea de 'bine' se formeaza si se raporteaza la sistemul de valori si la structura de personalitate a fiecarui individ, pe scurt la 'logica sa privata'.
Din acest 'bine' apar tipurile acestea de reactii/comportamente, care, din perspectiva 'bunului simt comun', nu sunt de urmat. Multi dintre adulti folosesc jignirea si batjocura drept factor motivational, iar acest lucru este frumos 'impachetat' in explicatia 'este doar pentru binele tau!'. Din pacate, aceasta metoda este destul de acceptata la nivel social", explica pentru Ziare.com psihologul.
"Esti grasa!"
Cum se ajunge la un astfel de comportament ne-a explicat acelasi specialist: "Mesajele ambivalente date de catre mama 'esti prea grasa'/'nu ai voie sa nu mananci' pot avea la baza o slaba abilitate a mamei de a gestiona nevoia de a fi o 'mama buna' si presiunea social culturala legata de ideea ca femeile TREBUIE sa fie slabe".
Cat despre copilul caruia i se spun astfel de vorbe, acesta se poate retrage in sine, poate dezvolta o anumita vina legata de alimentatie sau chiar fata de conceptul de satisfacere a placerilor.
Potrivit lui George Chiriacescu, copiii care primesc constant acest tip de mesaje din partea adultilor importanti din viata lor pot deveni foarte descurajati, iar asta se poate reflecta chiar in afectiuni la nivelul stomacului (gastrite, ulcer, colon iritabil), ale pielii ori unele la nivel psihic.
In cazuri extreme, se poate ajunge la tulburari de alimentatie, cum sunt anorexia sau bulimia, dar pentru acest lucru este necesar sa existe si alte conditii, a mai explicat pentru Ziare.com psihologul.
Am vrut sa stim in ce fel de adult se va transforma un copil care a avut parte de un astfel de "tratament". Potrivit specialistului, situatia depinde de la un individ la altul: "Pe termen lung, se poate ca, in viata de adult, copilul acum batjocorit sa repete acest tip de comportament cu copiii sai sau sa creasca cu o imagine proasta de sine, dezvoltand un tip de personalitate fragila.
Ce poate fi incurajator este faptul ca nu este obligatoriu sa se intample acest lucru, deoarece pot exista si alti adulti semnificativi in viata lui si care pot veni si cu alt tip de mesaje, pe care adolescentul sa le prefere si sa se conecteze la acestea".
Un astfel de "tratament" sau interactiune, pe termen lung, nu face decat sa duca la acumularea de resentimente, cu toate consecintele negative ce pot aparea de aici.
Calea corecta pentru parinti
Concret, cum ar trebui sa actioneze un parinte daca observa ca greutatea copilului e prea mare? Cum ar trebui sa vorbeasca cu el? Ar trebui sa atace subiectul sau nu?
Potrivit psihologului, este important ca parintii sa urmareasca greutatea copilului, in raport cu varsta si inaltimea, "dar intotdeauna abordand o viziune holistica: ce alimente compun dieta copilului, numarul de mese peste zi, varsta, activitatile fizice, posibile afectiuni hormonale sau de alta natura medicala, care pot duce la un asemenea dezechilibru, istoricul familiei.
Un copil dintr-o familie in care obezitatea este normala, cu 5 mese pe zi, din care 3 sunt gustari consistente cu dulciuri, care nu face miscare, are toate sansele sa devina si el obez".
Si iata atitudinea corecta de abordat: "Copilului este necesar sa i se spuna sa se mentina SANATOS, mesajele de tipul 'esti un gras', obez, sa razi de el sau sa il batjocoresti in public nu ajuta la nimic. Ba chiar pot naste sentimente de inferioritate asa de mari, incat se intra intr-o lupta de putere intre adult si copil, foarte greu de oprit si din care toata lumea are de pierdut, dar mai ales el, copilul".
George Chiriacescu atrage atentia asupra inca unui aspect deloc de neglijat in Romania: "In cultura noastra, notiunea de 'grasa si frumoasa' inca mai exista, iar in mediul rural (si nu numai) inca se mai uita lumea admirativ la copiii mai 'invaliti' (grasi, durdulii - n. red.), nevoia de a fi slab fiind adusa de moda".
Pana la urma, si in acest caz totul porneste de la educatie, atrage atentia specialistul: "Educatia ce are la baza echilibrul si moderatia este o conditie fara de care derapajele educationale apar foarte usor", ajungandu-se la astfel de situatii.
Sursa: Ziare.com
luni, 17 octombrie 2016
Al III-lea Congres adlerian din România. Tema: „15 ani de psihoterapie adleriană în România” - Organizator APPAR
În perioada 18-20 noiembrie la Universitatea Spiru Haret din
Braşov, str. Turnului nr.7, pentru a realiza împreună, al treilea
Congres de Psihoterapie Adleriană din România.
Ne vor însoţi formatorii noştri adlerieni: Vlad Grigorescu M.A. preşedintele APPAR, George Gojgar Ph.D. vicepreşedinte APPAR, Cătălin Gherasim Ph.D. vicepreşedinte APPAR, Marta Nagy M.A., Lena Rusti M.A. , Corina Ciobanu Ph.D. şi Anca Opriş.
Sunt bineveniţi să participe: cursanţi şi psihoterapeuţi adlerieni, psihologi, medici, psihoterapeuţi, literaţi, filosofi, asistenţi sociali, doctoranzi, masteranzi, studenţi, psihoterapeuţi în formare, precum şi toţi cei interesaţi de psihologia şi psihoterapia adleriană.
Deschiderea va avea loc vineri, 18 noiembrie, ora 16:00, cu înscrierea participanţilor şi se va încheia duminică, 20 noiembrie, ora 13:00.
Credite: participarea la congres este creditată de CPR cu minim 10 credite.
Taxa de participare: 250 lei până la data de 4 noiembrie 2016 /300 lei după data de 4 noiembrie 2016 Taxa se achită în contul APPAR: RO10RZBR0000060006476806, Raiffeisen Bank, P-ţa Amzei.
Contact înscriere - e-mail: secretariat.appar@yahoo.co m
Liliana Radu cu titlul "Înscriere congres", telefon 0743777954
Ne vor însoţi formatorii noştri adlerieni: Vlad Grigorescu M.A. preşedintele APPAR, George Gojgar Ph.D. vicepreşedinte APPAR, Cătălin Gherasim Ph.D. vicepreşedinte APPAR, Marta Nagy M.A., Lena Rusti M.A. , Corina Ciobanu Ph.D. şi Anca Opriş.
Sunt bineveniţi să participe: cursanţi şi psihoterapeuţi adlerieni, psihologi, medici, psihoterapeuţi, literaţi, filosofi, asistenţi sociali, doctoranzi, masteranzi, studenţi, psihoterapeuţi în formare, precum şi toţi cei interesaţi de psihologia şi psihoterapia adleriană.
Deschiderea va avea loc vineri, 18 noiembrie, ora 16:00, cu înscrierea participanţilor şi se va încheia duminică, 20 noiembrie, ora 13:00.
Credite: participarea la congres este creditată de CPR cu minim 10 credite.
Taxa de participare: 250 lei până la data de 4 noiembrie 2016 /300 lei după data de 4 noiembrie 2016 Taxa se achită în contul APPAR: RO10RZBR0000060006476806, Raiffeisen Bank, P-ţa Amzei.
Contact înscriere - e-mail: secretariat.appar@yahoo.co
Liliana Radu cu titlul "Înscriere congres", telefon 0743777954
Informaţii legate despre posibilităţile de cazare şi masă:
Cătălin Gherasim, tel. 0744846669, e-mail : labpsy2004@yahoo.com
Anca Opriş, tel 0723869111, e-mail: ancaopris14@yahoo.com sau
Marta Nagy, tel 0742958147, e-mail: martanagy17@yahoo.com (recomandăm ca rezervările să fie facute până în data de 8 noiembrie).
Echipa APPAR
Abonați-vă la:
Postări (Atom)